Potrivit preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport, introducerea unui tarif minim pe kilometru are în principal trei mari obiective: înlăturarea concurenţei neloiale, stabilizarea pieţei şi le dă transportatorilor şansa să-şi acopere cel puţin cheltuielile cu desfăşurarea activităţii.
Tariful va fi stabilit pe baza calculelor ce iau în considerare o parte din costurile de transport ale operatorilor din România şi media tarifelor din Europa. Hagiu a precizat că acest tarif a fost propus pentru a fi unul cât mai rezonabil, în condiţiile în care propunerea ar fi putut fi chiar de patru lei pe kilometru, pentru că în calcul au fost luate doar o parte din cheltuielile de transport. Preşedintele FORT a precizat că în Europa, tariful minim pe kilometru variază de la 0,75 la 1,4-1,5 euro şi depinde în mare măsură de marfa transportată, tipul de transport şi distanţa parcursă.
De asemenea, Augustin Hagiu susţine că în următoarele săptămâni, până ce Ministerul Transporturilor va da un răspuns, transportatorii vor face demersurile necesare pentru aprobarea grevei generale şi semnarea unor convenţii cu jandarmeria şi grănicerii, pentru ca greva să blocheze şi traficul internaţional la punctele de frontieră. Aceste demersuri vor fi făcute pentru că în urma unei întâlniri ce a avut loc joi dimineaţa între preşedintelui FORT şi ministrul Ludovic Orban, nu s-a putut ajunge la un acord între minister si transportatori.
Reprezentantul FORT declară că lista de solicitări a transportatorilor rutieri este susţinută şi de alte organizaţii de profil, precum Bursa Transporturilor, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale sau Uniunea naţională a Transportatorilor Rutieri din România.
Hagiu declară că o altă îngrijorare majoră a transportatorilor este scumpirea permanentă a carburanţilor. Astfel, preşedintele FORT a precizat că veniturile transporatorilor români au scăzut în ultimii trei ani cu 10 până la 25% din cauza creşterii costurilor, în timp ce nivelul tarifelor percepute a stagnat, ba chiar mai mult, a scăzut după aderarea României la Uniunea Europeană. Astfel, potrivit lui Augustin Hagiu, transportatorii au ajuns în situaţia de a avea costuri cu până la 25% mai mari decât tarifele practicate.
Transportatorii mai sunt nemulţumiţi şi pentru că taxele şi impozitele nu sunt în concordanţă cu ceea ce primesc în schimb, fiind chiar mai mari decât cele din Uniunea Europeană. De asemenea, se plâng de faptul că pentru anul 2008 a fost înlăturată posibilitatea de a se achiziţiona rovinieta pentru 3 sau 6 luni şi introducerea TVA în preţul acesteia.
Şefa biroului de Ralaţii Publice al ARTRI, Cristina Hăţulescu, a declarat că asociaţia pe care o reprezintă a confirmat participarea la proiectul de memoriu şi aşteaptă propunerile transportatorilor, pentru le cuprinde în memoriul ce va fi înaintat ministrului de resort, Ludovic Orban. Mai mult reprezentanta ARTRI a spus că potrivit informaţiilor culese de la Bursa Transportatorilor, au fost primite aproximativ o sută de răspunsuri afirmative în legătură cu proiectul de memoriu, răspunsuri venite atât din partea companiilor de transport, cât şi din partea unor asociaţii sau organizaţii de profil. ARTRI reprezintă aproximativ 2000 de transportatori.
Sursa: NewsIn
Transportatorii rutieri vor un tarif minim de trei lei/km, dar se pregătesc şi de grevă
Publicat la 25.01.2008, 19:41:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
