Tranzacţiile cu energie electrică de pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) au atins, luni, recordul absolut al celor doi ani de administrare, valoarea pentru ziua de 9 iulie depăşind patru milioane de lei, informează OPCOM, luni, printr-un comunicat remis agenţiei NewsIn.
Potrivit comunicatului, pentru ziua de 9 iulie 2007 valoarea tranzacţiilor a depăşit patru milioane lei, echivalentul a 1,29 milioane euro, atingându-se astfel recordul absolut al celor doi ani de administrare a tranzacţiilor pe PZU.
Echivalent, volumul tranzacţionat pe piaţa spot administrată de OPCOM a fost de 18.914,267 MWh, a doua poziţie ca valoare după cea înregistrată în 20 iunie 2005, mai precizează documentul citat.
Potrivit OPCOM, tranzacţiile înregistrează zilnic medii de peste 16.000 MWh şi valori corespunzătoare care depăşesc trei milioane de lei, ceea ce conduce la menţinerea tendinţei pozitive manifestate în ultimele trei săptămâni.
În acest sens, OPCOM precizează că valorile înregistrate pentru data de 10 iulie se înscriu pe această direcţie, cu 17.420,905 MWh tranzacţionaţi şi o valoare de 3.768.291,44 lei, echivalentul a 1.207.321,36 euro.
Tranzacţiile cu energie pe piaţa pentru ziua următoare au atins, luni, recordul absolut
Publicat la 09.07.2007, 15:39:22
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
