money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Tranzacţiile imobiliare au ajuns la 1 miliard şi jumătate în primele 9 luni

Publicat la 27.11.2007, 08:34:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tranzacţiile imobiliare au ajuns la 1 miliard şi jumătate în primele 9 luni

Tranzacţiile imobiliare din România au ajuns în primele 9 luni din an la valoarea de 1 miliard 500 de milioane de euro, dublu faţă de perioada corespunzătoare din 2006. Potrivit companiei de consultanţă DTZ Echinox, majoritatea operaţiunilor din 2007, dar şi cele din prima parte a lui 2008, se vor realiza pe segmentul de birouri, în special pe cel din Capitală.

Tranzacţii semnificative vor fi închise şi în principalele oraşe ale ţării, dar pe sectorul comercial, ce va înregistra scăderi ale randamentelor în următoarele şase luni până la nivelul de 6%. Deprecierea este de jumătate de punct procentual comparativ cu stadiul actual al pieţei de retail. Cea mai mare tranzacţie din acest an pe segmetul comercial a reprezentat-o vânzarea Polus Mall din Cluj de către fondul austriac de investiţii Immoeast, pentru suma de 185 de milioane de euro.

Pe sectorul de office, supremaţia este deţinută de achiziţia America House de către francezii de la Natixis. Fondul a plătit 120,3 milioane de euro, tranzacţiia fiind închisă la un randament de 6%.

Pe segmentul industrial, cea mai importantă tranzacţie a fost realizată în al doilea trimestru al anului, când GE Real Estate a cumpărat la un yield de 8%, 7 proiecte. Valoarea totală a operaţiunii: 175 milioane de euro.

Reprezentanţii companiei DTZ estimează că randamentele investiţionale vor scădea şi anul viitor. În ultimii patru ani, ratele de profitabilitate au scăzut pe segmentul de birouri şi retail de la 11% la 6,5%. Pe segmentul industrial, yieldurile au scăzut de la 12,5% la 8%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite