money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Trefo Galaţi (TREF) cere aprobarea acţionarilor pentru a lua credite de până la 15 milioane euro

Publicat la 10.03.2009, 20:44:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Trefo Galaţi (TREF) cere aprobarea acţionarilor pentru a lua credite de până la 15 milioane euro

Acţionarii Trefo au fost convocaţi în 16 aprilie şi urmează să fie consultaţi şi asupra contractării unui credit de 419.000 euro, de la Unicredit Ţiriac Bank, pentru tranzacţii cu instrumente derivate. De asemenea, conducerea cere şi aprobarea unui credit de investiţii de până la 1,5 milioane euro, care ar putea fi luat de la aceeaşi bancă.

Trefo are un capital social de 2,42 milioane lei, divizat în 970.000 acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei. Titlurile societăţii sunt tranzacţionate la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul TREF. Acţionarul majoritar al companiei este Ukrom Intertrade SRL, care deţine 97,3% din acţiuni.

Compania Trefo SA Galaţi activează în sectorul metalurgic şi produce cuie, diverse tipuri de sârmă, oţel rotund calibrat, oţel beton şi diverse tipuri de lanţuri.

Ultima cotaţie a titlurilor TREF a fost de 14 lei, în şedinţa bursieră din 2 martie, ceea ce corespunde unei valori de piaţă de 14,92 milioane lei (3,48 milioane euro).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite