Nu a fost anunţat încă oficial, însă surse citate de agenţiile de presă anunţă că pentru marca germană Opel şi cea britanică Vauxhall au depus oferte italienii de la Fiat, grupul canadiano-austriac Magna, specializat în componente auto, precum şi RHJ International, un holding cotat la bursa de la Bruxelles şi care are investiţii majore în Japonia, mai ales în sectorul compnentelor auto. General Motors aşteaptă să încaseze cel puţin 650 de milioane de euro din cedarea celor două mărci.
Gigantul auto american a reiterat faptul că este foarte aproape de a-şi declara falimentul şi a se pune sub protecţia Justiţiei în următoarele două săptămâni. Până atunci, va decide cui va atribui cele două mărci. Cel puţin în privinţa Opel, GM va trebui să se consulte cu guvernul german. Cu atât mai mult cu cât soarta companiei auto, a cărei istorie merge înapoi până în secolul 19, este subiect de dezbatere în cadrul alegerilor federale din această toamnă.
Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro


