Liderii PSD şi PNL încearcă să închidă luni şi capitolul Justiţie din programul de guvernare, însă nu se înţeleg pe desfiinţarea Secţiei Speciale pentru magistraţi. Sunt luate în calcul trei variante: mutarea dosarelor la o altă secţie a Parchetului General, trecerea Secţiei Speciale în subordinea DNA sau amânarea discuţiilor pentru primăvară, susţin surse politice pentru News.ro.
La discuţiile pe Justiţie, UDMR a insistat pentru desfiinţarea Secţiei Speciale şi transferul dosarelor la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, confirmă sursele citate. E soluţia pe care UDMR a susţinut-o şi în timpul coaliţiei de dreapta, însă atunci s-a opus USR, pe motiv că s-ar schimba doar denumirea secţiei speciale.
În ultimele 10 luni, USR a susţinut ca dosarele de corupţie anchetate de Secţia Specială să fie transferate la DNA, însă UDMR a blocat demersul. Acum, PSD şi PNL iau în calcul soluţia UDMR: Secţia Specială ar fi desfiinţată formal, iar dosarele n-ar ajunge la DNA, ci ar rămâne tot la Parchetul General, dar la Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
A doua variantă discutată la negocieri: Secţia Specială să nu fie desfiinţată, ci transferată din subordinea Parchetului General în subordinea DNA.




