Potrivit surselor citate, garnitura de tren care a luat foc se află pe o linie secundară.
Incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă, în zonă fiind mult fum.
Publicat la 23.08.2012, 13:12:23
Potrivit surselor citate, garnitura de tren care a luat foc se află pe o linie secundară.
Incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă, în zonă fiind mult fum.
Patru-cinci vagoane sunt cuprinse de flăcări în zona podului Grant din Capitală, incendiul este localizat şi nu avem informaţii potrivit cărora ar fi victime, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.
"Sunt patru-cinci vagoane cuprinse de foc. Nu ştim numărul lor exact, pentru că fumul este foarte dens. Au fost deja decuplate, cu ajutorul celor de la CFR, cinci vagoane, pentru ca incendiul să nu se extindă, având în vedere că acolo sunt trei linii secundare paralele", a mai spus Vasile.
Potrivit reprezentantului ISU Bucureşti, pompierii intervin la faţa locului cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, alte patru fiind pe drum, în acelaşi scop.
CFR: Vagoanele care ard sunt carcase care nu mai erau folosite, circulaţia trenurilor, neafectată
Vagoanele care ard sub Podul Grant erau "nişte carcase" din grupa tehnică Basarab, nu mai erau folosite în circulaţie, iar în Gara de Nord traficul feroviar nu este afectat, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt de la CFR, Oana Brânzan.
"Vagoanele fac parte din grupa tehnică Basarab. Cauzele izbucnirii incendiului nu se cunosc încă, dar circulaţia trenurilor în Gara de Nord se desfăşoară conform graficului", a spus Oana Brânzan.
Ea a precizat că vagoanele aparţin CFR Călători, dar sunt doar "nişte carcase" care nu mai erau folosite.
Purtătorul de cuvânt al CFR a mai spus că după stingerea incendiului se va face o anchetă pentru a se afla cauzele care au dus la producerea acestuia.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

