Richardson a făcut această declaraţie după discuţii purtate cu oficialii de la Phenian, cărora le-a spus să dea dovadă de "extremă reţinere", relatează BBC. El le-a cerut nord-coreenilor să permită Coreei de Sud să-şi continue exerciţiile militare cu muniţie reală care se desfăşoară pe insula vizată luna trecută de un atac de artilerie din partea Coreei de Nord, soldat cu patru morţi.
Phenianul ameninţase că va riposta, dacă exerciţiile militare ale Seulului vor continua.
Vineri, Rusia - care are graniţă cu Coreea de Nord - le-a cerut ambasadorilor american şi sud-coreean să obţină oprirea exerciţiilor, spunând că Moscova este "profund îngrijorată" de creşterea tensiunii în regiune.
Bill Richardson se află în vizită la Phenian în calitate de persoană privată, dar în trecut a mai intermediat discuţii cu Phneianul, cu care SUA nu are relaţii oficiale.
El le-a sugerat celor două părţi posibilitatea de a ţine un summit pentru a vedea în ce mod se poate evita pe viitor o eventuală confruntare.
Richardson, fost secretar al energiei, a avut sâmbătă o întâlnire de jumătate de oră cu Kim Gye Gwan, negociatorul-şef al Coreei de Nord în probleme nucleare şi cel care l-a invitat la Phenian pe oficialul american. Richardson a declarat la CNN că a făcut o serie de propuneri în timpul întâlnirii, pentru a detensiona situaţia, descrisă ca fiind cea mai serioasă criză din peninsula coreeană de la armistiţiul din 1953 care a pus capăt războiului intercoreean.
Trimisul american în Coreea de Nord avertizează că situaţia este explozivă
Publicat la 18.12.2010, 10:40:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
