Preşedintele american Donald Trump, care şi-a început miercuri alocuţiunea la Forumul Econiomic Mondial (WEF) de la Davos cu o întârziere de opt minute, critică Europa, citând declaraţii ale administraţiei sale privind securitatea naţională. Înainte de discurs, Trump a publicat pe contul său o imagine cu el înfigând steagul SUA în pământul Groenlandei.

Am dat Groenlanda înapoi Danemarcei

”Îmi place Europa şi vreau să o văd prosperând, dar nu merge în direcţia bună”, a declarat el. El a spus că este ”grozav să mă aflu din nou în minunatul Davos, în Elveţia şi să mă adresez atât de multor lideri de afaceri respectaţi, atât de multor prieteni şi câtorva inamici”.

Liderul SUA a ajuns și la subiectul Groenlandei, afirmând că doar SUA îi poate asigura securitatea și imediat după aceea a amintit de intervenția militară americană din Venezuela care a dus la înlăturarea de la putere a lui Nicolas Maduro.

„Nimeni nu poate asigura securitatea Groenlandei în afară de Statele Unite”, a insistat Donald Trump, care a amintit apoi de al Doilea Război Mondial, când „Danemarca a căzut în fața Germaniei după șase ore de lupte”.

„Atunci am fost obligați să trimitem propriile noastre forțe pentru a apăra teritoriul Groenlandei, cu costuri și cheltuieli enorme”, a a afirmat Trump, amintind de instalarea unor baze militare pe această „mare și frumoasă bucată de gheață”.

„Fără noi, probabil ați vorbi germană și japoneză”, a continuat el.

„După război, am dat Groenlanda înapoi Danemarcei. Cât de proști am fost să facem asta? Cât de nerecunoscători sunt ei acum?”, a spus el.

Trump a spus că nu va folosi folosi forță pentru a obține Groenlanda, dar a continuat să lanseze atac după atac la adresa Danemarcei.

„Din partea NATO nu am obținut nimic, deși noi plătim pentru NATO”. 100%, spune Trump. „Cerem doar să primim Groenlanda”, a continuat el.

Donald Trump spune că SUA au nevoie de „actele de proprietate” asupra Groenlandei și că nimeni nu o va apăra în baza unui acord de concesionare.

El a cerut apoi ca Danemarca să cedeze Groenlanda SUA. „E tot ce vrem de la ei”, a mai spus președintele SUA.

Președintele SUA a mai susținut că „nu există niciun semn” al Danemarcei în Groenlanda și că Danemarca cheltuiește mai puțini bani pentru protecția insulei decât a promis.

„Doar Statele Unite pot proteja această uriașă întindere de pământ, această uriașă bucată de gheață, o pot dezvolta și îmbunătăți”, a susținut el.

Acesta este, spune el, motivul pentru care urmărește „negocieri imediate” pentru a dobândi țara.