Președintele american Donald Trump trebuie să își amintească faptul că singura modalitate de a aduce acasă prizonierii israelieni este de a respecta armistițiul dintre Israel și Hamas, a declarat marți pentru Reuters un înalt oficial Hamas, Sami Abu Zuhri.
Oficial Hamas: Încetarea focului este singurul mod de a elibera prizonierii israelieni
"Trump trebuie să își amintească că există un acord care trebuie respectat de ambele părți, iar aceasta este singura modalitate de a aduce înapoi prizonierii. Limbajul amenințărilor nu are nicio valoare și doar complică lucrurile", a spus el.
Trump a declarat luni că va propune anularea încetării focului și "să se dezlănțuie iadul" dacă toți ostaticii israelieni deținuți de Hamas nu vor fi eliberați până sâmbătă.
Hamas, care trebuia să elibereze treptat o parte dintre ostatici în cadrul unei încetări a focului în vigoare din ianuarie, a amânat eliberarea ostaticilor până la noi ordine, acuzând Israelul că încalcă termenii încetării focului prin continuarea loviturilor asupra Fâșiei Gaza.






