Trupa FiRMA își retrage un album emblematic după alegeri. Gest unic și de-a dreptul amuzant în peisajul muzical românesc, formația ai cărei membri au decis să se poziționeze drept susținători ai unui candidat suveranist, a anunțat că șterge „Poezii alese, vol. 1” de pe toate platformele digitale.
Daniel Rocca, solistul trupei, a postat un mesaj prin care anunță decizia: „Pentru că poeții și actorii cu care am lucrat sunt afiliați politic, ni s-a cerut vehement să ne disociem de ei. Și acceptăm, întru bucurie. Ștergem tăt: on-line, off-line și în general.” Albumul „Poezii alese, vol. 1”, lansat în 2018, a fost un tribute adus poeziei românești. Un disc în care rockul alternativ a făcut echipă cu versurile unor mari poeți precum Eminescu, Bacovia, Blaga ori Ana Blandiana. Aceasta din urmă (83 ani) și-a împrumutat chiar vocea pentru piesa „Dacă ne-am ucide unul pe altul”, devenită emblematică pentru disc.
Din 2024, odată cu primul tur al alegerilor ce a fost anulat, albumul a devenit motiv de controversă. Susținerea explicită a trupei FiRMA pentru un candidat suveranist în alegerile prezidențiale a atras un val de critici.
Cluburile le-au închis ușile în urma deciziilor de susținere politică
În ultimele luni, consecințele s-au văzut direct pe scenă, mai precis, prin lipsa acesteia. Câteva cluburi au anulat concertele trupei FiRMA (
) programate, justificând decizia de a rămâne „spații care susțin cultura şi libertatea de exprimare artistică”. ”Am fost întrebați de ce ne implicăm politic. Răspunsul nostru este simplu: pentru că trăim aici, iubim locul ăsta și nu vrem să cântăm doar pentru like-uri”, a transmis recent Rocca, într-un interviu.






