Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a declarat, marţi, că retragerea trupelor româneşti din Irak se va face conform memorandului semnat în ianurie şi anume până la sfârşitul lunii iulie.
"Calendarul retragerii este unul singur, acela stabilit prin memorandumul stabilit cu statul irakian", a spus Stănişoară.
Potrivit ministrului, retragerea se va face după primele şase luni ale anului.
România va colabora cu Statele Unite şi cu ceilalţi parteneri pentru a stabili modul de acţiune în teatrele de operaţiuni şi viitoarea prezenţă românească în Irak, inclusiv din punct de vedere numeric, a declarat marţi ministrul de externe Cristian Diaconescu.





