Coincidență sau nu, premierului i-a fost ușurată munca în ceea ce privește remanierea guvernamentală pe care a anunțat-o, vizați fiind miniștri cu probleme penale. Vicepremierul și ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, este acuzată de abuz în serviciu într-un dosar ce privește transferul din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman a Brațului Pavel și a Insulei Belina.
În condițiile în care lui Sevil Shhaideh i se schimbă calitatea din suspect în inculpat, atunci ea va trebui retrasă din Guvern și astfel sarcina remanierii îi va fi ușurată lui Tudose. Shhaideh este una dintre cele mai apropiate persoane de liderul PSD, fiind și prima opțiune de premier cu care Liviu Dragnea s-a dus la Cotroceni după alegeri. De altfel, premierul va trebui să explice în ședința CExN a PSD de joi motivele pentru care nu își mai dorește anumiți miniștri în Executiv.




