El a precizat că Turcia se aşteaptă ca un acord pentru acest proiect să fie semnat în iunie, cu condiţia ca guvernele europene să dea un răspuns până la sfârşitul lunii aprilie.
"Am trimis scrisori ţărilor UE incluse în proiectul de gazoduct Nabucco şi le aşteptăm răspunsurile. Sperăm să semnăm acordurile până în iunie, dacă acestea vor trimite răspunsurile până la sfârşitul lui aprilie", a spus oficialul.
UE depinde în prezent de gazul natural rusesc, din care o mare cantitate tranzitează Ucraina. Nabucco vizează să reprezinte atât o alternativă la acest itinerariu, cât şi la gazul rusesc.
Lansat în 2002, proiectul ar urma să conecteze regiunea caspică de vestul Europei. Conducta ar trebui să traverseze Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria.
Conducta ar avea ca punct de plecare graniţele Turciei cu Georgia şi Iran, iar ca punct final nodul Baumgarten din Austria (nod important în care sunt colectate gazele ruseşti care sunt tranzitate către vestul Europei). De asemenea se iau în calcul legarea la conducta de transport şi a altor surse de gaze disponibile din zonă, (Siria, Irak, Egipt), potrivit datelor de pe portalul Transgaz.
Construcţia gazoductului cu o lungime de 3.300 de kilometri urmează să înceapă în 2011, iar primele livrări sunt aşteptate în 2014. Costul proiectului este estimat la 7,9 miliarde de euro.
Turcia vrea 15% din gazul care urmează să fie transportat prin Nabucco, pentru uz intern, potrivit lui Guler.
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.