Uniunea Europeană a introdus o nouă măsură, destul de severă, în noul pachet de sancțiuni, cel de-al 19-lea împotriva Rusiei. Se intrzice organizarea și promovarea voiajelor turistice individuale sau de grup către această țară.
Turismul în Rusia devine ilegal
Decizia, publicată vineri în ”Monitorul oficial” al UE, marchează încă un pas în strategia Bruxellesului de a limita interacțiunile și de a reduce surse de valută provenite din turism. Interdicția lovește în agențiile de turism din statele membre, care aveau deja pachete vândute, și care sunt obligate să își adapteze ofertele. Agențiile nu mai pot vinde pachete ce includ transport, cazare, excursii, ghidaj sau orice tip de activitate organizată pe teritoriul Rusiei, de asemenea, promovarea nu mai este permisă legal. În Bulgaria, țară cu un flux turistic major către Rusia, măsura are un impact deosebit de puternic. Numeroase agenții au fost nevoite să își anuleze circuitele turistice, iar autoritățile locale avertizează asupra unor sancțiuni extrem de dure pentru eventualii contravenienți – de la amenzi de sute de mii de euro, chair pedepse cu închisoarea. În ultimii ani, după lansarea ”operațiunilor militare” în Ucraina, unele agenții bulgare continuaseră să comercializeze sejururi la Moscova sau Sankt Petersburg /
.Turismul era oricum în scădere
Turismul străin în Rusia se afla oricum într-o cădere accentuată. În 2019 peste cinci milioane de turiști vizitau țara. Din 2022 numărul lor s-a prăbușit la puțin peste 200.000, potrivit datelor furnizate de Asociația tur-operatorilor din Rusia. Interesul din partea europenilor scăzuse deja considerabil Moscova și Sankt Petersburg continuă să atragă vizitatori asiatici.
Autoritățile de la Moscova au minimalizat impactul sancțiunilor, declarând că turismul de grup din Europa era oricum în declin încă din 2021, iar majoritatea vizitatorilor europeni care ajung astăzi în Rusia călătoresc pe cont propriu




![[P] Economia sponsorizărilor sportive: cine finanțează competițiile moderne](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1786720301903-3upo455pphq.jpg&w=1920&q=75)

