money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Uber a obţinut o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra

Publicat la 27.03.2022, 04:29:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Uber a obţinut o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra
Urmărește money.ro pe Google News

”Uber a primit o licenţă de operator de vehicule private de închiriat la Londra pentru o perioadă de doi ani şi jumătate”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Transport for London, într-un comunicat.

Acordarea licenţei pune capăt unor discuţii de ani de zile cu agenţia, care a revocat de două ori licenţa Uber din Londra - o dată în 2017 şi a doua oară în 2019.

Autorităţile au fost îngrijorate de capacitatea companiei de a asigura siguranţa pasagerilor.

Ulterior, Uber a câştigat în instanţă o autorizaţie de 18 luni în Londra.

Uber a încercat să dea dovadă de bunăvoinţă de-a lungul anilor, adăugând noi funcţii de siguranţă platformei sale şi încheind un acord cu sindicatul britanic GMB, pentru a recunoaşte oficial sindicatul pentru şoferii săi privaţi angajaţi.

Anul trecut, compania şi-a reclasificat toţi şoferii din Marea Britanie drept lucrători, după ce instanţa supremă a ţării a decis că un grup de şoferi ar trebui trataţi ca lucrători în loc de antreprenori independenţi, dându-le dreptul la protecţii la locul de muncă, cum ar fi un salariu minim, plăţi de concedii şi pensii.

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite