Într-un interviu care va apărea în luna martie în revista Esquire, The Shooer povesteşte în detaliu cum a trăit operaţiunea de la Abbottabad, scrie Daily Mail. Bărbatul a spus că ştia dinainte că Bin Laden se află la al treilea etaj al clădirii în care a fost găsit, dar cu toate acestea a fost surpins de felul în care arăta teroristul - era mai înalt decât se aştepta, foarte slab, avea barba scurtă şi era ras în cap.

 

Bin Laden o ţinea pe soţia sa, Amal, în faţă, ca pe un scut. Americanii aveau ochelari de noapte şi puteau vedea ce se întâmplă, dar teroristul nu vedea nimic, putea doar auzi. Bin Laden avea o armă în mână. Americanul a luat decizia de a-l împuşca în cap pe Bin Laden, pentru că exista riscul să se arunce în aer.

 

"În secunda aia i-am tras de două ori în frunte. Bap! Bap! A doua oară, în timp ce se prăbuşea. S-a lăsat moale ca o cârpă pe podea, în faţa patului şi am mai tras o dată. Bap! În acelaşi loc. Atunci mi-am folosit ochelarii cu infraroşii. Era mort. Nu mişca. Îi ieşise limba afară. L-am privit când îşi trăgea ultima răsuflare, un reflex. Şi îmi amintesc că atunci când a tras ultima gură de aer m-am gândit: E cel mai bun sau cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată? Asta e de-adevăratelea şi ăsta e chiar el, la naiba! Fruntea era oribilă. Avea o gaură în formă de V prin care vedeam cum i se scurge creierul", a povestit bărbatul.

 

The Shooter a povestit şi că, după ce l-a ucis pe Bin Laden, a văzut că în cameră se afla şi unul dintre fiii teroristului, în vârstă de doi sau trei ani. Şocat, copilul plângea foarte tare. Americanul l-a luat în braţe şi l-a dus lângă mama lui.

 

Militarul a mai povestit în interviul pentru Esquire că participarea la operaţiune i-a distrus căsnicia. Mai mult, acum este şomer, iar statul american îşi neglijează veteranii, astfel că nu are nici pensie, nici asigurare medicală. Iar recompensa de 25 de milioane de dolari care era pusă pe capul teroristului nu va fi probabil încasată niciodată. Americanii au hotărât că în această misiune tehnologia a jucat un rol mai important decât oamenii.