"Având în vedere că Rusia construieşte gazoducte ce ocolesc Ucraina, Kievul vrea să ştie dacă Rusia va continua să folosească reţele de tranzit ucrainene. Dacă nu, aceste reţele vor fi demontate sau folosite în alt mod, fiindcă întreţinerea costă", a spus el, comentând proiectul Nord Stream.
"Dacă Ucraina nu ar mai exploata aceste reţele de tranzit, s-ar ajunge la riscuri serioase pentru Europa", a subliniat el.
La 6 septembrie, prima secţiune al Nord Stream a intrat în serviciu, legând oraşul rusesc Vyborg de oraşul german Greifswald. Gazoductul ocoleşte mai multe ţări de tranzit, ca Ucraina.
Gazoductul va transporta gaz rusesc către Germania pe sub Marea Baltică, pentru a evita Europa Centrală. După ce conducta va fi umplută cu gaz, la începutul lunii octombrie, Moscova va lansa livrările către Europa.
Proiectul Nord Stream, în valoare de 11 miliarde de dolari, deţinut în proporţie de 51% de Gazprom şi de câte 15,5% de E.ON Ruhrgas, respectiv BASF-Wintershall, include două conducte paralele, cu o capacitate anuală totală de 55 de miliarde de metri cubi.
Cea de a doua conductă ar urma să fie finalizată în 2012.
Ucraina cere garanţii de la Rusia şi UE cu privire la tranzitul gazului
Publicat la 15.09.2011, 05:48:04
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
