”Reacţiile de nemulţumire şi frustrare din partea cetăţenilor sunt justificate. În ultimele săptămâni, am folosit fiecare ocazie pentru a asculta plângerile lor. Am fost prezenţi la proteste, am organizat audienţe şi dorim să îi ajutăm cu toate forţele noastre. De aceea, UDMR iniţiază astăzi, în mod oficial la nivelul Guvernului, posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să poată reduce taxele, până la adoptarea bugetelor, în limitele prevăzute de lege, şi să reintroducă facilităţile fiscale”, anunţă, marţi, UDMR, într-un comunicat de presă.
Potrivit formaţiunii, prioritate vor avea persoanele cu dizabilităţi şi familiile aflate în situaţii de vulnerabilitate.
Măsura poate fi implementată prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
Totodată, UDMR anunţă că a iniţiat acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu venituri mici pe parcursul anului, având în vedere perioada dificilă pe care o traversăm.





