Udrea a participat la şedinţa de grup a deputaţilor PDL, în cadrul căreia şi-a informat colegii în privinţa proiectelor din colegii. "Eu am venit să le spun că, din păcate, datoriile pe care le avem de plătit pentru lucrări de anul trecut se pare că vor fi amânate la plată pentru că încă nu am găsit surse de finanţare", a precizat ministrul.

Întrebată dacă deputaţii au avut solicitări sau plângeri la adresa sa, Udrea a precizat: "Deputaţii îşi asumă obligaţii faţă de cei care îi aleg. Şi eu sunt deputat şi ştiu că atunci când mergi în campanie, cu bună credinţă, promiţi să rezolvi problemele alegătorilor, problemele colegiului. Până acum nu au avut posibilitatea să le rezolve pentru că, din păcate, felul în care se împarte bugetul în această perioadă face ca mulţi bani să meargă spre cheltuielile sociale, spre pensii şi salarii, bani de proiecte nu au fost şi atunci ei sunt nemulţumiţi faţă de faptul că nu-şi pot îndeplini promisiunile pe care le-au făcut alegătorilor", a explicat ministrul.

Ea a arătat că se încearcă găsirea unor surse alternative de finanţare, "fie în pateneriate public-private (...), fie prin scheme de finanţare pe termen lung, pe proiecte pe care Guvernul să şi le asume ca fiind proiecte de investiţii în următorii ani".
Udrea a mai spus că bugetul de care ministerul pe care îl conduce ar avea nevoie pentru următorii trei ani - de 4 miliarde euro - este imposibil de obţinut. "Pe această prioritizare - drumuri, apă-canal şi locuinţe sociale - bugetul de care ministerul ar avea nevoie,  pe următorii trei ani, este de aproximativ 4 miliarde euro, ceea ce este imposibil de obţinut, aşa că vom încerca să ne distribuim proiectele de investiţii în ordinea importanţei acestor proiecte, în aşa fel încât să le putem şi finanţăm, nu doar să promitem", a mai spus ministrul.

Liderul PDL a adăugat că le-a prezentat colegilor noul program naţional de investiţii ce va fi lansat, prin care se va încerca finanţarea pe termen lung a câtova programe mari de drumuri, apă-canal şi proiectele eligibile, dar care nu au fost finanţate de Ministerul Agriculturii.