În prezent, Agenţia Naţională a Locuinţelor nu poate face astfel de parteneriate, ci doar primăriile, a explicat ministrul Dezvoltării. O astfel de modificare ar permite ca statul sa dezvolte cu ajutorul constructorilor atât locuinţe sociale, cât şi proiecte de reabilitare a clădirilor publice vechi, atât sediile instituţiilor cât şi imobile incluse ăn patrimoniul naţional. Elena Udrea speră ca proiectul de lege să fie înaintat în a doua parte a anului în Parlament.
"Singura rugăminte pe care o vor avea din partea ministerului pentru cei care lucrează cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului este de a participa, dacă vor, la acest parteneriat. În toată ţara sunt nenumărate astfel de obiective care sunt proprietate publică şi care ar avea nevoie de lucrări de reabilitare, consolidare, lucrări care nu se pot face in termen scurt din lipsa banilor", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea.
Udrea vrea parteneriat public-privat între ANL şi firmele de construcţii pentru refacerea locuinţelor vechi
Publicat la 05.03.2010, 07:00:24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
