UE declara razboi angajatorilor de imigranti ilegal
Publicat la 11.05.2007, 17:35:09
Comisia Europeană va prezenta, miercuri, planurile pe care le are împotriva angajatorilor de imigranţi ilegal şi mai ales împotriva celor din sectoarele agricol şi al construcţiilor, relatează Reuters.
Potrivit unor oficiali ai Comisiei Europene, proiectul de lege propune interzicerea activităţilor oricărui angajator, prins că angajează imigranţi la negru. Un accent puternic se va pune în industria construcţiilor, a spus un oficial UE.
Angajatorilor care vor încălca legea li se va cere şi să restituie subvenţiile acordate de Uniunea Europeană, astfel că fermierii care vor angaja persoane fără drept de muncă vor fi profund afectaţi. Patronii vor trebui, totodată, să cumpere şi biletele de avion pentru a-i trimite pe muncitorii la negru în ţara de origine.
Pentru cele mai grave încălcări ale legii, în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane sau angajarea repetată a muncitorilor ilegali, planul va forţa statele Uniunii Europene să impună pedepse mai dure, au precizat oficialii. În schimb, membrii UE vor fi liberi să decidă dacă aceste pedepse înseamnă amenzi sau pedeapsa cu închisoarea.
Aproximativ 500.000 de imigranţi ilegal pătrund în cele 27 de state ale Uniunii Europene, în fiecare an, deşi cifra reală este estimată a fi mult mai mare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
