money.ro
Piețe financiaremoney.ro

UE ezită să se implice în conflictul gazelor dintre Ucraina şi Rusia

Publicat la 04.01.2009, 11:00:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
UE ezită să se implice în conflictul gazelor dintre Ucraina şi Rusia

"Refuzăm să luăm parte la dispută, este un diferend comercial, nu cunoaştem toate detaliile tuturor contractelor, care sunt confidenţiale", a declarat sâmbătă vicepremierul ceh Alexandr Vondra, a cărui ţară asigură preşedinţia UE.

Vondra s-a întâlnit sâmbătă cu vicepreşedintele grupului rus Gazprom, după ce vineri primise o delegaţie ucraineană, dovadă a eforturilor celor două părţi de a atrage UE de partea lor. În van, însă, asigură oficialii europeni.

"Obiectivul eforturilor noastre nu este să acţionăm ca mediatori, ci să insistăm asupra respectării acordurilor" privind livrările, încheiate între clienţii din UE şi Gazprom, a subliniat Vondra.

Un alt motiv pentru care UE refuză să se implice în negocierile dintre Kiev şi Moscova este faptul că acordurile ruso-ucrainene "nu sunt trasparente", a adăugat el. "Nimeni nu ştie cu adevărat ce scrie în contracte", explică o sursă apropiată preşedinţiei cehe. "Cel care încearcă să se implice riscă mult", a adăugat oficialul.

Nimeni nu ştie nici cine este responsabil pentru scăderile de presiune înregistrate în gazoducturile ungare, poloneze şi române, semn al scăderii volumului de gaz livrat, potrivit aceleiaşi surse. De asemenea, nimeni nu ştie care sunt cantităţile da gaz trimise de Rusia Ucrainei, pentru că nu există staţii de măsurare independente la frontiera dintre cele două ţări. Singurele măsurători de încredere de care dispune UE sunt cele de la intersecţia gazoductelor legate direct la conductele ucrainene - cele din Slovacia, Ungaria, Polonia şi România.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite