Dacă ar vrea, bineînţeles că Germania ar putea prelua conducerea Uniunii şi lista de argumente ce fac posibil un asemenea scenariu este extrem de lungă. Dar n-ar fi o idee bună. Germania nu poate şi nu trebuie să le facă pe toate. În chestiuni economice, ţara are multe de spus. Dar iată că în chestiuni politice sau chiar şi militare, alte state europene încep să fie prima vioară. Ne referim aici la operaţiunea din Libia sau la coordonarea politicii europene faţă de Rusia (o iniţiativă poloneză), scrie RFI Romania.
Concluzia evoluţiilor europene pe plan politic şi economic este că nu mai reuşim să găsim niciun răspuns definitiv la întrebarea lui Henry Kissinger: „Eu pe cine trebuie să sun când vreau să vorbesc cu Europa?". Nu ştim, domnule, depinde în ce problemă sunaţi. Dar acesta este farmecul Europei.
China are defecte majore. Dominanţa sa nu e inevitabilă (The Guardian)
În prezent, China este un succes. Economic. Nu poate încăpea îndoială. Dar el va continua numai dacă elitele ţării vor începe şi reformele politice atât de necesare.
Datele economice, mai ales cele afişate de China după criza din 2008 ne pot face să credem că secolul al 21-lea va fi în mâinile Beijingului. Dar Republica Populară se află în faţa unui test crucial. Odată cu schimbarea gărzii la conducerea Partidului Comunist vom vedea dacă ţara va continua trendul ascendent sau dacă se va împiedica de defectele din propriul sistem politic.
Realitatea chineză este că economia e mai dezechilibrată ca niciodată, distribuţia averii mai inechitabilă decât în Vest, gradul de tehnologizare este încă ridicol la nivelul ţării şi protecţia mediului inexistentă. La toate acestea se adaugă profunda lipsă de încredere a populaţiei în sistemul politic. „Să crezi ceva abia atunci când guvernul neagă" se spune în popor despre administraţia comunistă. Evident că, chiar şi aşa, China nu va intra în colaps, dar poate s-a săturat să danseze numai pe muzică demodată.
Tupeul pierdut al lui Sarkozy (Le Monde)
Abia acum reuşim să înţelegem de ce nu se grăbea Nicolas Sarkozy să-şi prezinte programul electoral. Desaga sa e goală.
Fără surprize, fără niciun pic de elan în voce sau atitudine. Este reluarea aceluiaşi moment din urmă cu cinci ani – când candidatul Sarkozy îşi spulbera concurenţa – numai că fix pe dos. „Între creşteri de impozite şi reduceri de cheltuieli aleg reducerile" – aceasta este o frază tipică pentru discursul de ieri. Aşa şi? Şi mai departe? Mai departe scrie-n carte, pentru că Sarkozy nu a detaliat nimic.
De fapt, conservatorul preşedinte candidat are o mare problemă. Dincolo de cuvinte nu are cu ce să se diferenţieze de principalul său oponent. Din cauza conjuncturii, niciunul nu poate face mare lucru în condiţii de echilibru bugetar, aşa că joaca de ici-colo cu bani şi promisiuni e demult apusă. Singura carte rămasă de jucat e cea a protecţiei sociale. Alta decât tupeul din 2007.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
