Reținut de procurorii DNA, Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost ridicat vineri în urma unor suspiciuni de corupție.
Mai exact, Flavius Nedelcea, secretar de stat în ministerul Economiei, ar fi fost reţinut de DNA Timişoara pentru instigare la abuz în serviciu. Este acuzat că ar fi exercitat presiuni asupra preşedintelui ANPC şi a directorului ANPC pentru a fi schimbată şefa Protecției Consumatorului Caraş Severin, informează Antena 3 CNN.
Reținut în timp ce ocupa una dintre cele mai strategice funcții economice din stat
Membru PSD și numit în funcție în aprilie 2022, Flavius Nedelcea a urcat treptat în structurile de putere: fost director comercial la SC Eden-Petroleum SRL (partener OMW Petrom), fost consilier județean în Caraș-Severin timp de 8 ani și consilier local la Reșița între 2000–2004. A ocupat și poziția de director de vânzări la Petrom.






