Un alt scandal cu date personale. Partide din Germania, inclusiv cel al cancelarului Angela Merkel, au cumpărat DATE STATISTICE
Publicat la 03.04.2018, 03:04:26
Potrivit anchetei realizate de Bild am Sonntag, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, şi Partidul Liber-Democrat (FDP) au început să achiziţioneze din 2005 date electorale de la Deutsche Post Direkt GmbH, o filială a Deutsche Post, scrie Mediafax.
Înaintea campaniei electorale din 2017, cele două formaţiuni politice au plătit zeci de mii de euro pentru date electorale.
Potrivit publicaţiilor Bild, Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Politico.eu, nu au fost transferate date personale specifice, ci date generale în funcţie de 100 de criterii, precum genul, nivelul educaţiei, obiceiuri de consum şi alte informaţii socio-demografice din anumite circumscripţii electorale.
Formaţiunile CDU şi FDP au confirmat cumpărarea datelor despre alegători, oferind însă asigurări că au fost respectate strict reglementările în vigoare.
La rândul său, firma de servicii poştale Deutsche Post a argumentat că nu a încălcat legislaţia, subliniind că nu au fost vândute date personale.
Dezvăluirile au fost făcute în contextul scandalului asociat companiei de consultanţă Cambridge Analytica, acuzată că a colectat ilegal datele a peste 50 de milioane de utilizatori Facebook pentru a le folosi în scop electoral în scrutinul prezidenţial din Statele Unite şi în referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
