"Se pare că are garantat postul de la Transneft", a declarat o sursă din industrie. Tokarev este în prezent directorul companiei petroliere Zarubejneft.
Această informaţie pune capăt mai multor săptămâni de speculaţii în legătură cu viitorul director al Transneft.
Consiliul de directori al companiei de transport petrolier urmează să se întâlnească în curând pentru a-l aproba oficial pe Tokarev, un prieten apropiat al lui Putin, a declarat responsabilul din industrie.
Potrivit speculaţiilor din presa rusă, cei doi ar fi lucrat împeună ca spioni în Germania."Nu cred că îi poţi spune speculaţie, pentru că este un lucru foarte bine cunoscut în unele cercuri bine informate", a asigurat o cunoştinţă a lui Tokarev, sub protecţia anonimatului,
Biografia oficială a lui Tokarev se limitează să afirme că acesta s-a născut în 1950 şi că a lucrat în industria minieră înainte de a se alătura administraţiei de la Kremlin, în anii '90.
În 1999, Tokarev a devenit vicepreşedintele Transneft, înainte de a fi numit, în anul 2000, în funcţia de director al Zarubejneft, o companie al cărei proiect prinicpal îl reprezintă un joint venture în producţia de petrol din Vietnam.
Fostul director Transneft, Semion Vainştok, a demisionat luna trecută, după ce a fost mutat de preşedintele Vladimir Putin la corporaţia naţională olimpică. El este însărcinat cu lucrările de construcţie din staţiunea Soci, de pe malul Mării Negre, care va găzdui Olimpiadă de Iarnă din 2014.
Vainştok a reuşit aproape să dubleze reţeaua de export a Transnef în cei şapte ani ca director, plasând Rusia pe locul doi în topul celor mai mari exportatori de petrol, după Arabia Saudită.
Cel mai ambiţios proiect al său l-a reprezentat construiea primei conducte ruse către Asia, care să ajungă până în China şi pe coasta Pacificului şi care urmează să fie gata la sfârşitul anului 2008.
Tokarev se va confrunta cu o creştere a preţului de construcţie a acestei conducte, care s-a dublat aproape, de la şase miliarde de dolari, cât fusese estimat iniţial, la 11 miliarde.
Sursa: NewsIn
Un apropiat al lui Putin din perioada KGB ar putea deveni director Transneft
Publicat la 09.10.2007, 07:23:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
