Marea surpriză de la Hollywood vine din zona animației și întrece producții spectaculoase, filme cu supereroi și sequel-uri de sute de milioane de dolari, The Super Mario Galaxy Movie, un film dedicat în primul rând copiilor a devenit oficial pelicula cu cele mai mari încasări din 2026. Cum a ajuns celebrul instalator din jocurile ”veterane” Nintendo să domine cinematografele.
The Super Mario Galaxy Movie , un film pentru copii domină box office-ul mondial
Producția inspirată din celebrul univers Nintendo a strâns deja impresionanta sumă de 941 de milioane de dolari la nivel mondial și este foarte aproape de pragul uriaș de un miliard de dolari. Succesul uriaș al filmului demonstrează încă o dată forța producțiilor de familie în industria cinematografică. În timp ce marile studiouri au mizat în 2026 pe thrillere, acțiune și continuări celebre, publicul a ales o animație colorată, cu personaje iconice și aventuri pentru toate vârstele. The Super Mario Galaxy Movie îi readuce pe ecrane pe Mario, Luigi, Peach și Toad într-o aventură cosmică spectaculoasă, plină de umor și efecte speciale impresionante. Filmul îi are în distribuția vocală pe Chris Pratt, Anya Taylor-Joy, Charlie Day și Jack Black.
Filmul inspirat de un popular joc video din anii '80 a depășit filme uriașe de la Hollywood
Personajul Mario a apărut pentru prima dată în 1981, în jocul arcade „Donkey Kong”, creat de legendarul designer japonez Shigeru Miyamoto. Inițial, Mario era doar un tâmplar fără nume, însă succesul uriaș al personajului l-a transformat rapid în mascota oficială Nintendo. Ulterior, seria „Super Mario Bros.” a devenit una dintre cele mai vândute și influente francize din istoria gamingului.
Topul filmelor cu cele mai mari încasări din 2026
Deși competiția din cinematografe este una acerbă, filmul pentru copii a reușit să lase în urmă producții extrem de mediatizate precum Mortal Kombat II și chiar noul fenomen de box office The Devil Wears Prada 2. Totuși, sequel-ul cu Meryl Streep și Anne Hathaway începe să reducă din avansul lui Mario și ar putea deveni principalul rival al anului. Clasamentul mondial al box office-ului este dominat momentan de:
- The Super Mario Galaxy Movie (941 milioane de dolari și se apropie de pragul miliardului de dolari)
- - continuă povestea revistei de modă Runway, într-o perioadă în care industria fashionului se confruntă cu transformări digitale, influenceri și crize de imagine. Clasica Meryl Streep revine în rolul temutei Miranda Priestly, iar Anne Hathaway și Emily Blunt reapar într-un nou conflict plin de ambiție, lux și rivalități din lumea modei.
- Mortal Kombat II -tot un film inspirat de industria de gaming
- Michael VIDEO -este filmul biografic dedicat vieții și carierei legendarei superstaruri Michael Jackson, urmărind ascensiunea sa spectaculoasă de la copil-minune în trupa Jackson 5 până la statutul de „Regele muzicii pop”. Producția explorează atât succesul uriaș al artistului, cât și controversele, presiunea celebrității și impactul pe care l-a avut asupra industriei muzicale mondiale




