Muncitorii necalificaţi din întreprinderile private vor primi lunar un salariu minim brut de 440 de lei noi, potrivit contractului colectiv de muncă, negociat pentru anul acesta. Angajaţii cu studii superioare, din firmele cu capital privat, vor câştiga minim 880 de lei noi.
Potrivit lui Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, noul contract colectiv de muncă, presupune şi organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea şi specializarea angajaţilor. În cazul concedierilor colective, contractul de muncă obligă angajatorul să se consulte cu sindicatele cu cel puţin două săptămâni înainte de a lua o decizie.
În plus, companiile private vor fi obligate să înfiinţeze comitete de securitate şi sănătate pentru fiecare unitate unde lucrează mai mult de 50 de oameni.

