Acum, acest adevarat presedinte pe baterii joaca la scara europeana: Franta a preluat presedintia rotativa a UE.
Drept urmare, Sarkozy a aglomerat deja agenda Uniunii cu o multime de teme, unele de interes continental (energia, acord privind incalzirea globala, sistemul comun de aparare), altele doar foarte dragi Frantei (Uniunea Mediteraneana).
Intre timp, Sarkozy incearca sa-i convinga pe irlandezi sa voteze din nou pentru Tratatul de la Lisabona si are un aer usor nervos, de parca referendumul irlandez nu a avut alta menire decat sa-i incurce planurile europene.
Daca planurile nu ar fi fost date peste cap de incapatanarea irlandezilor, presedintia franceza ar fi fost si ultima in aceasta formula.
Tratatul de la Lisabona infiinteaza postul de Presedinte al Consiliului UE (numit de presa direct “Presedintele UE”).
Ca in atatea alte momente in istoria Uniunii, Lisabona adauga la tratatul precedent fara a renunta la ce exista deja.
Astfel, presedintia rotativa ramane formal, dar i se adauga acest presedinte “permanent” (un mandat de doi si jumatate, reinnoibil o singura data).
In ideea initiala, noul post ar trebui sa adauge ceva consistenta in negocierile care se intind pe termene lungi, sa urmareasca mai bine agenda si urmarile celor decise la intalnirile dintre sefii de state din UE.
Doar ca atributiile sunt vagi si urmau a fi definite.
Deocamdata, nu e foarte limpede cum va lucra “Presedintele UE” cu seful statului care va detine presedintia rotativa. Multe vor depinde de persoana care va ocupa prima oara acest post.
“Presedintele UE” poate fi un fel de secretar cu denumire pompoasa sau isi poate folosi influenta personala pentru a putea face cu adevarat agenda intalnirilor.
Din acest motiv, am scris ca prefer o personalitate puternica, care sa constituie un precedent, de genul Tony Blair.
Presedintele pe baterii, Sarkozy, militeaza acum pentru tratatul de la Lisabona.
Paradoxul face ca, daca va fi adoptat, am putea asista la sfarsitul unui model: un stat membru care se intampla sa aiba presedintia si face agenda UE. Prin chiar efortul sau, Sarkozy ar putea fi ultimul sef de stat care foloseste aceasta parghie de influenta.
