Blue Origin a anunţat joi că Oliver Daemen se va alătura celor patru membri ai echipajului civil, în zborul programat să aibă loc marţea viitoare, după ce câştigătorul licitaţiei, al cărui nume nu a fost făcut public, a renunţat din cauza ”un conflict de program”. Daemen va deveni astfel primul client plătitor al companiei.
Astfel, zborul va include cea mai vârstnică persoană care va merge în spaţiu, avioatoarea Wally Funk, de 82 de ani, şi cea mai tânără, Daemen, potrivit Blue Origin. Alături de ei se vor afla Jeff Bezos şi fratele acestuia, Mark.
Daemen face demersurile necesare pentru a obţine o licenţă de pilot şi va urma din septembrie cursurile Universităţii din Utrecht, din Olanda, pentru a studia fizică şi managementul inovaţiilor, a arătat Blue Origin. Tatăl tânărului este fondatorul şi directorul general al firmei Somerset Capital Partners.
Tatăl Daemen ”a plătit locul şi a ales ca Oliver să participe la zbor”, a mai spus Blue Origin. Compania a refuzat să spună care este suma plătită.


