money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMihai Voican

Un tavan fals a căzut peste mese la un restaurant din Brăila. 60 de persoane se aflau în interior

Publicat la 07.11.2022, 06:15:32

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Un tavan fals a căzut peste mese la un restaurant din Brăila. 60 de persoane se aflau în interior
Urmărește money.ro pe Google News

Tavanul fals al unui restaurant din municipiul Brăila s-a prăbuşit peste mese, duminică seară, fiind activat Planul roşu de intervenţie. În local erau aproximativ 60 de persoane, care au reuşit să iasă singure. Trei persoane au primit îngrijiri medicale, fără a fi nevoie să fie transportate la spital, Planul roşu fiind dezactivat, transmite News.ro.

”Trei persoane au primit îngrijiri medicale (2 cu traumatism cranio-cerebral minor şi un atac de panică) de către echipajele SAJ şi nu au necesitat transportul la spital”, a precizat sursa citată.

Tavanul s-a prăbuşit pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi.

În restaurant ar fi fost organizată duminică seară o nuntă.

La locul incidentului, au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere incendii, 2 echipaje de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD şi 5 salvări de la SAJ Brăila.

Persoanele aflate în local au ieşit singure.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite