Banii economisiţi trebuie să lucreze pentru noi prin plasamente în mai multe instumente financiare pentru diversificarea riscului. Randamentele investiţiilor depind de riscul pe care suntem dispuşi să ni-l asumăm. Suma disponibilă este de asemenea foarte importantă pentru că oportunităţile de investire sunt unele pentru 10 milioane şi cu totul altele pentru câteva sute de milioane.
Costurile sunt şi ele mai mici cu cât suma este mai mare. Oportunităţile de plasament, accesibile acum publicului larg sunt: depozitele bancare, obligaţiunile municipale şi corporatiste, fondurile mutuale şi acţiunile cotate la Bursa de Valori Bucureşti. Plasamentele imobiliare sunt, mai degrabă, de resortul investitorilor cu un capital semnificativ, la fel, metalele preţioase şi contractele derivate.
Pentru cei care nu vor sa riste, depozitele bancare şi certificatele de depozit nominative denominate în lei le pot aduce un randament anual de până la 8%. Fondurile mutuale reprezintă o oportunitate investiţională care poate aduce randamente superioare celorlalte instrumente, dar acest lucru depinde de politica investiţională a fiecărui fond.
Fondurile de acţiuni se adresează investitorilor avizaţi: ele plasează în proporţie de peste 50% din activ în acţiuni cotate, au o volatilitate ridicată, presupun o durată minimă recomandată de 18 luni şi au un randament corelat cu cel al indicilor bursieri.


