money.ro
🔔 Alerte
EuropaIonut Lupescu

Ungaria respinge oficial refugiații

Publicat la 25.06.2015, 07:58:45

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ungaria respinge oficial refugiații
Urmărește money.ro pe Google News

'Ungaria respectă întocmai prevederile politicii europene în materie de refugiaţi, inclusiv pe cele ale Regulamentului Dublin III' şi 'speră ca şi alte state ale UE să procedeze identic', se menţionează în documentul semnat de Laszlo Trocsanyi.

Acesta precizează că guvernul de la Budapesta va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a rezolva problema refugiaţilor, şi îşi exprimă disponibilitatea de a discuta cât mai curând cu prim-vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans, în ce priveşte 'probleme legate de aplicarea ' Regulamentului Dublin în Ungaria.

Oficiul pentru imigraţie al Ungariei a informat deja autorităţile din Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Slovacia şi Suedia cu privire la poziţia Budapestei, a mai indicat ministrul Trocsanyi.

În perioada 1 ianuarie - 22 iunie, numărul imigranţilor ilegali reţinuţi la frontierele Schengen ale Ungariei a fost de 60.620, dintre care 60.089 la graniţa cu Serbia, în condiţiile în care cererile pentru primirea statului de refugiat au depăşit, de asemenea, 60.000 în acest an, reprezentând o creştere semnificativă faţă de anii anteriori, şi nu există semne că această presiune va scădea, se subliniază în scrisoare.

Ungaria deţine capacităţile de a răspunde cerinţelor de bază rezultând din Regulamentul Dublin, cum sunt înregistrarea şi servicii de asistenţă, şi le va duce la îndeplinire, susţine ministrul justiţiei.

Situaţia extraordinară cere însă un management de criză şi obligă Ungaria să introducă măsuri temporare cu efect imediat, mai arată oficialul de la Budapesta.

Mulţi dintre solicitanţi sosesc în Ungaria după ce traversează alte state unde ar fi trebuit deja înregistraţi, în conformitate cu regulamentele Dublin. Dacă toate statele membre ale Uniunii Europene ar fi implementat întocmai aceste reglementări, Ungaria nu s-ar afla în actuala situaţie, se mai arată în scrisoarea adresată executivului comunitar.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite