Guvernul Ungariei intenţionează să limiteze salariile managerilor companiilor de stat, să înjumătăţească salariile membrilor consiliilor de administraţie şi să reducă lefurile miniştrilor cu 15%, a declarat luni premierul Gordon Bajnai.

Bajnai a fost învestit ca premier luna trecută, cu promisiunea de a scoate Ungaria din cea mai gravă criză economică din ultimii 20 de ani.

Premierul ungar propune limitarea salariilor şefilor de la companiile de stat la 2 milioane forinţi (9.400 dolari) pe lună şi scăderea cu 50% a lefurilor membrilor consiliilor de administraţie şi a celor de supraveghere.

Sursa: NewsIn