Ungurii s-au săturat: ”Orban, du-te dracului!”
Publicat la 17.07.2022, 05:12:47
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Ungariei, Budapesta, pentru a cincea zi consecutiv, împotriva unei reforme fiscale a guvernului Viktor Orban, scrie AFP preluat de agerpres.
Aceste manifestaţii, primele de la realegerea liderului conservator în aprilie, au început marţi după ce parlamentul a adoptat o reformă fiscală despre care protestatarii spun că va creşte impozitele pentru sute de mii de mici comercianţi.
"Orban, du-te dracului!', au scandat unii manifestanţii dintre miile care s-au aflat sâmbătă în centrul Budapestei.
"Este o nebunie ceea ce au făcut ei (guvernul). Asta nu va aduce nimic la buget", a declarat pentru AFP o manifestantă, Ilona Pusztai, o avocată în vârstă de 37 de ani.
"Guvernul continuă să prevadă măsuri de austeritate, dar oamenii nu mai pot suporta", a spus altul, Zoltan Gemesi, un profesor de 68 de ani.
Vineri, Viktor Orban a apărat reforma contestată, "bună şi necesară", în opinia sa.
Ţara, care se află în discuţii cu Bruxellesul cu privire la fonduri de susţinere a economiei, suferă de o inflaţie ridicată şi a văzut devalorizarea monedei naţionale.
Guvernul a anunţat miercuri o "stare de urgenţă" pentru a răspunde crizei energetice cauzate de războiul din Ucraina, cu o creştere planificată a producţiei de cărbune şi un apel către gospodării să-şi restricţioneze consumul.
Printre măsurile avute în vedere, persoanele care consumă mai multă energie decât media vor trebui să o plătească la preţul pieţei, şi nu la un tarif puternic subvenţionat de stat.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
