money.ro
Actualitatemoney.ro

Unii retaileri susţin că nu impun producătorilor preţurile la produsele alimentare

Publicat la 07.03.2008, 16:04:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Unii retaileri susţin că nu impun producătorilor preţurile la produsele alimentare
Reprezentanţii companiilor de retail prezente pe piaţa românească preferă să nu se implice în "războiul" iscat de acuzaţiile producătoriilor din industria alimentară, însă susţin că nu sunt implicaţi în acorduri de impunere a preţurilor sau alte practici ilegale.

"Am discutat intern şi am decis să nu ne implicam în acest "război". Producătorii, după ce au încercat să reducă TVA-ul pe alimente şi se pare că nu au sorţi de izbândă, acum încearcă să-şi transfere problemele de costuri şi competitivitate asupra retailerilor", a declarat pentru NewsIn, category manager al reţelei de supermarketuri Penny Market, Sebastian Popescu.

Nici reprezentanţii Carrefour România nu au făcut o declaraţie relevantă în acest sens, susţinând că nu doresc "să comunice asupra acestui subiect". Totuşi, potrivit preşedintelui Romalimenta, Sorin Minea, reprezentanţii Carrefour au acceptat să participe la negocieri cu patronatele din industria alimentară în cadrul întâlnirii programate la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"Am discutat cu reprezentantul Carrefour care, după ce mi-a explicat ce puternice sunt supermarketurile, iar eu i-am spus că nici noi nu vom renunţa, a fost de acord să ne întâlnim şi să discutăm, iar acesta înseamnă că primul pas spre negocieri a fost făcut", a declarat Sorin Minea.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite