Uniunea Europeană intenționează să formeze până la 3.000 de polițiști în Fâșia Gaza, după modelul forței de poliție pe care a finanțat-o deja în Cisiordania, a anunțat miercuri un responsabil european, informează AFP.
Uniunea Europeană pregătește un program extern de instruire, după modelul misiunii de formare din Cisiordania, în contextul noilor aranjamente de securitate post-armistițiu
Va exista o „necesitate de a stabiliza Fâșia Gaza cu o importantă forță de poliție'', a declarat acest responsabil sub protecția anonimatului.
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a votat luni o rezoluție ce susține planul președintelui american Donald Trump, care a permis punerea în aplicare pe 10 octombrie a unui armistițiu între Israel și Hamas în Fâșia Gaza distrusă de doi ani de război.
După schimburile de ostatici și de prizonieri, planul prevede desfășurarea unei forțe internaționale în teritoriul palestinian, însărcinată în special cu securizarea frontierelor cu Israelul și Egiptul, cu demilitarizarea Fâșiei Gaza și cu dezarmarea „grupurilor armate non-statale''.
Va fi nevoie apoi să se asigure în mod peren securitatea în Fâșia Gaza, iar Uniunea Europeană, care caută să redobândească un rol de prim-plan în regiune, va propune formarea acestor polițiști, care nu depind de Hamas, în prezent la putere în Gaza.
Circa 7.000 de polițiști din Gaza sunt în continuare plătiți de Autoritatea Palestiniană, la putere în Cisiordania, a precizat acest responsabil. Mulți dintre ei s-au pensionat sau nu mai sunt în capacitate de a munci, însă 3.000 dintre ei pot fi cu toate acestea formați, a precizat el.
Această formare va avea loc în afara Fâșiei Gaza, potrivit acestui responsabil.
Uniunea Europeană finanțează deja din 2006 o misiune pentru formare de polițiști în Cisiordania, cu un buget de circa 13 milioane de euro.
Această propunere trebuie să fie examinată joi de miniștrii afacerilor externe ai țărilor UE, reuniți la Bruxelles.
Uniunea Europeană va organiza de asemenea în aceeași zi o conferință a țărilor donatoare în Palestina, ce va reuni circa 60 de delegații, printre care țări arabe, însă fără Israel.
Ideea este de a da Autorității Palestiniene, presată să se reformeze, posibilitatea de a se exprima.
Uniunea Europeană este principalul susținător financiar al Autorității Palestiniene. Cu toate acestea, UE condiționează alocarea viitoare a acestui ajutor de realizarea reformelor, pe care ea le consideră indispensabile pentru ca această Autoritate să fie în măsură să joace pe deplin rolul său în cadrul soluției cu două state, israelian și palestinian, soluție pentru care europenii pledează de ani de zile.
Această conferință va permite „să se facă un bilanț'' cu privire la stadiul de avansare a reformelor, potrivit acestui responsabil european.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.