Cu toate acestea, deşi aproape 10% dintre români susţin că şi-au pierdut locul de muncă din cauza crizei economice, doar 4% ar alege o altă ocupaţie şi şi-ar căuta un post în altă localitate.

Media locuitorilor UE care sunt de părere că reducerea locurilor de muncă din cauza crizei va continua este ceva mai ridicată (61%), în timp ce 28% dintre europeni cred că răul a trecut. Potrivit Eurobarometrului privind ocuparea şi politica socială, derulat în lunile mai-iunie 2009, cei mai pesimişti în ceea ce priveşte pierderea slujbelor sunt letonii (82%), estonii (76%) şi lituanienii (74%), iar cei mai optimişti sunt suedezii (45%) şi danezii (36%).

În opinia vicepreşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Ovidiu Jurca, preocuparea românilor în ceea ce priveşte viitorul locurilor de muncă este justificată. “Pe de o parte, România nu are dezvoltarea economică şi capacitatea celorlalte ţări din UE de a recupera locurile de muncă pierdute, nu există o diversitate a sectoarelor economice spre care şomerii s-ar putea orienta. Pe de altă parte, românii văd şi «bâlbâiala» Guvernului, care nu este capabil de o politică mai coerentă de combatere a crizei economice”, a spus Jurca pentru Business Standard.

Referitor la cei care şi-au pierdut deja locurile de muncă, liderul sindical a precizat că, deşi aceştia sunt mai puţini în România, comparativ cu ţări precum Spania sau statele baltice, unde rata şomajului a ajuns la valori de două cifre, mulţi angajatori au făcut concedieri, temându-se de criză.

Citeste mai departe in Business Standard