Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, efectuează luni după-amiază o vizită oficială în România. Ea a fost întâmpinată la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu de către președintele României, Nicușor Dan.
Ursula von der Leyen a ajuns în România
„Astăzi i-am urat bun venit pe țărmul Mării Negre doamnei președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Țara noastră are o importanță strategică deosebită pentru securitatea europeană și euroatlantică, iar România își îndeplinește cu responsabilitate rolul de stat membru al UE și de Aliat NATO pe Flancul Estic”, a transmis șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Nicușor Dan a subliniat, de asemenea, că vizita alături de președinta Comisiei Europene evidențiază rolul geostrategic esențial al Portului Constanța, atât ca punct logistic comercial și militar, cât și în contextul eforturilor viitoare de reconstrucție a Ucrainei.
„Am subliniat cu această ocazie necesitatea operaționalizării Hubului de Securitate Maritimă la Marea Neagră, ca parte a Strategiei UE pentru Marea Neagră. Suntem preocupați să folosim cât mai eficient resursele europene, inclusiv prin Planul Readiness2030 și instrumentul SAFE, pentru extinderea capabilităților noastre militare, modernizarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare”, a adăugat președintele României.






