Pe continentul Sud-American trăiesc 42% dintre cei 1,2 miliarde de catolici cât numără această biserică la nivel mondial. Aceasta este regiunea cu cea mai mare pondere din biserică, în Europa trăind doar 25% din catolici.
După polonezul Ioan Paul şi germanul Benedict, funcţia de era rezervată numai pentru italieni este în prezent deschisă tuturor. Cine se va aşeza pe înaltul scaun depinde în primul rând de profilul dorit de cardinalii care îl vor alege la următorul conclav şi care în opinia lor consideră că va conduce cel mai bine Biserica Catolică.
Recent, doi oficiali de rang înalt ai Vaticanului au făcut aprecieri surprinzător de calare referitoare la posibilul succesor. Mai ales că din remarcile lor, viitorul Papă ar putea fi proveni din America Latină.
“Ştiu mulţi episcopi şi cardinali din America Latină care ar putea prelua responsibilitatea pentru Biserica Universală”, a declarat episcopul Gerhard Mueller, care deţine în preezent postul de şef al Congregaţiei pentru Doctrină şi Adevăr, deţinut anterior de Papa Banedict. “Învăţătura Bisericii universale spune că Europa nu este centrul creştinismului”, explică episcopul german.
Cardinalul elveţian, Kurt Koch, şef al departamentului Vaticanului pentru unitatea creştinilor spune la rândul lui că viitorul Bisericii nu este în Europa.
“Ar fi bine dacă ar exista candidaţi din Africa şi America de Sud la următorul conclav”, a spus el. Întrebat dacă el ar vota pentru un candidat non-european, în detrimentul unuia provenit din Europa, în condiţiile în care amândoi s-ar situa pe poziţii egale, el a răspuns tranşant că da.
Dintre înalţii ierarhi din America Latină, cei care sunt cotaţi cu cele mai mari şanse sunt Odilo Scherer, episcop al imensei dioceze din Sao Paolo, sau Italo-argentinianul Leonardo Sandri,şeful actual al departametului de la Vatcian al Bisericilor Răsăritene.
Peter Turkson din Ghana, care ocupă postul de şef al departamentului de justiţie şi pace, este considerat cel mai bine clasat candidat din Africa în cursa pentru scaunul pontifical.
Aproape jumătate dintre cardinalii cu drept de vot sunt din Europa, chiar dacă numai un sfert din populaţia de confesiune catolică trăieşte pe Bătrânul Continent. Dacă se va respecta tradiţia, observatorii de la Vatican consideră că Angelo Scola din Milano este candidatul ideal.
De asemenea cardinalul Vienei, Christoph Schoenborn, fost student şi apropiat al lui Benedict este de asemenea considerat un candidat cu şanse mari.
Finaliştii de până în prezent
În timp ce nu există candidaţi oficiali, sunt mai mulţi “papabili” (papi potenţiali), care au fost cel mai des menţionaţi ca posibili succesori în scaunul pontifical. Lista este ordonată alfabetic şi nu în ordinea şanselor respectivilor candidaţi şi posibil ca ea să sufere modificări până la data ţinerii conclavului, cel mai probabil în luna Martie.
- Joao Braz de Aviz (Brazilia, 65) a adus un suflu nou departamentului pentru congregaţii religioase când şi-a luat în primire postul de la Vatican în 2011. Este un suporter al liberalizării teologiei pentru săracii din America Latină, fără a fi un avocat al exceselor.
- Thimothy Dolan, (SUA, 62) a devenit vocea catolicismului SUA, după ce a fost numit episcop al New York-ului în 2009. Umorul său şi dinamismul a impresionat Vaticanul, mai ales că este locul unde de regulă nu se găsesc aceste calităţi. Dar cardinalii se tem de un “papă superpower” şi de stilul său, care poate fi mrea american “style” pentru unii.
- Marc Oullet (Canada, 68) este şeful Congregaţiei episcopilor de la Vatican. A spus că numirea ca Papă “poate fi un coşmar”. Apropierea sa de curentul Curia, secularismul răspândit din Quebec poate lucra împotriva sa.
- Gianfranco Ravasi (Italia, 70) este misnistrul culturii al Vaticanului din 2007.
- Leonardo Sandri (Argentina, 69) este un “transatlantic”, născut la Buenos Aires din părinţi italieni. A deţinut al treilea post ca importanţă al Vaticanului ca şef al personalului între anii 2000-2007.
- Odilo Pedro Scherer (Brazilia, 63) este considerat cel mai puternic candidat din partea Amnericii Latine.
- Christoph Schoenborn (Austria, 67) este un fost student al Papei Benedict şi unul dintre preferaţii acestuia.
- Angelo Scola (Italia, 71) este episcop de Milano, post din care au fost aleşi mai mulţi papi.
- Luis Tagle (Philipine, 55) este charismatic, fiind deseori comparat cu Papa Ioan Paul. Este de asemenea un apropiat al lui Bnedict.
- Peter Turkson (Ghana, 64) este cel mai des nume vehiculat pentru Africa. Problema este că este un critic al Islamului, punând tensiuni în relaţiile dintre cele două religii.

