money.ro
Actualitatemoney.ro

Vacaroiu: Basescu nu este obligat sa apara in fata Comisiei de ancheta

Publicat la 05.03.2007, 11:46:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vacaroiu: Basescu nu este obligat sa apara in fata Comisiei de ancheta

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, luni, la finalul Biroului permanent al formaţiunii, că preşedintele Traian Băsescu nu este obligat să vină în faţa Comisiei parlamentare de anchetă conduse de Dan Voiculescu, plasându-se astfel pe poziţie similară cu a conducerii PD.

'S-a înţeles greşit, preşedintele Băsescu poate să vină sau nu poate să vină', la Comisia parlamentară de anchetă înfiinţată împotriva sa, a declarat, luni, preşedintele Senatului. 'Un ministru e obligat să vină, dar preşedintele nu, pentru că este ales direct de popor', a mai precizat Nicolae Văcăroiu.

Declaraţia preşedintelui Senatului are legătură cu decizia Parlamentului de a înfiinţa o Comisie de anchetă - condusă de Dan Voiculescu, liderul PC -, la care membrii acesteia au anunţat că va fi chemat şi Traian Băsescu pentru audiere. De asemenea, PD a anunţat oficial că va contesta la Curtea Constituţională înfiinţarea acestei comisii, afirmând ca principal argument că o astfel de comisie nu este prevăzută de Constituţie, ci numai de Regulamentul şedinţelor comune ale Parlamentului.

Nicolae Văcăroiu a catalogat declaraţiile lui Dan Voiculescu - potrivit căruia îi va chema la Comisia parlamentară de anchetă pe preşedintele Băsescu şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu - ca fiind un zvon.

'Preşedintele României - s-a tot lansat zvonul ăsta -, nu poate fi chemat. Prezenţa lui nu-i obligatorie la Comisia de anchetă. Nu există procedură de a-l chema pe preşedintele României în faţa Parlamentului. Numai la dorinţa lui, când doreşte să adreseze un mesaj, sau cu alte ocazii, prin înţelegere cu preşedinţii de camere' vine şeful statului, a mai spus Văcăroiu.

Presedintele tarii are imunitate

Preşedintele României este, pe perioada mandatului, singurul politician cu imunitate. Astfel, cât timp este preşedinte al ţării, un politician nu poate fi anchetat de parchete şi nici nu poate fi chemat în instanţă. Dealtfel, procesul început încă din perioada în care era primar împotriva lui Băsescu - pentru aşa-numitul dosar Flota - a fost întrerupt când Băsescu a devenit şeful statului.

Pe de altă parte, o comisie parlamentară de anchetă împotriva preşedintelui nu este prevăzută de Constituţie, dar este prevăzută în două cazuri de Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere.

Astfel, comisia este prevăzută de regulamentul citat, nu şi de Constituţie, în cazul acuzaţiei de înaltă trădare şi în cazul suspendării din funcţie, însă în această ultimă situaţie menţionată, comisia este înfiinţată numai dacă Parlamentul consideră că argumentele aduse de iniţiatorii procedurii de suspendare sunt insuficiente.

Democraţii au spus că atâta vreme cât nu există prevăzută înfiinţarea Comisiei în Constituţie, aceasta este împotriva Legii fundamentale. Nicolae Văcăroiu a spus că liderul PD, Emil Boc, 'câteodată mai şi glumeşte', astfel că demersul PD de a ataca la CCR înfiinţarea comisiei invocate n-ar avea nicio legătură cu Curtea Constituţională.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite