După o alocuţiune televizată de rămas-bun rostită în timpul serii, drapelul prezidenţial ce tronează pe Castelul din Praga, sediul oficial al preşedinţiei, va fi retras de pe suportul său de la miezul nopţii până la depunerea jurământului de către Zeman.
Fondator al partidului de dreapta ODS al actualului premier Petr Necas, Klaus părăseşte preşedinţia la peste 23 de ani de când a fost numit, în decembrie 1989, ministru de finanţe în cadrul primului guvern necomunist format la finalul 'Revoluţiei de Catifea'. El a ocupat, de asemenea, posturile de prim-ministru şi şef al camerei inferioare a legislativului, înainte de a fi ales în fruntea statului în 2003, când i-a succedat rivalului său politic Vaclav Havel, artizanul căderii comunismului în ţara sa.
Eurosceptic notoriu, fostul economist liberal Vaclav Klaus nu şi-a ascuns niciodată îndoielile nici faţă de fenomenul încălzirii climatice şi i-a acuzat pe apărătorii mediului înconjurător că aduc o 'atingere gravă libertăţii', nefiind prea departe de comunişti.
Pe de altă parte, Senatul ceh a decis luni să îl trimită pe Klaus în faţa Curţii Constituţionale pentru a fi cercetat pentru 'înaltă trădare' din cauza unei controversate decizii de a amistiere luate în ianuarie. Considerată prea indulgentă de detractorii săi, mai ales faţă de persoanele judecate pentru corupţie, această amnistiere a suscitat un val de nemulţumire în întreaga ţară. Curtea Constituţională îşi va anunţa verdictul la sfârşitul lui martie cel mai devreme, un verdict mai degrabă simbolic, şeful statului neputând fi pedepsit decât prin pierderea postului.


