Autonom Services SA, cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România, a înregistrat un profit mai mare cu 50%, în primele șase luni ale acestui an, până la 18,8 milioane de lei, în timp ce veniturile din exploatare au cunoscut o creștere de 13%, ajungându-se la 400 milioane lei, notează foodbiz.ro.
„Într-un context marcat de schimbări constante, am învățat să lucrăm cu scenarii și să ne adaptăm rapid la noile realități. Deși este dificil să anticipăm ce va aduce viitorul peste 5 sau 10 ani, avem încredere că Autonom își va menține spiritul antreprenorial și adaptabilitatea care ne caracterizează, continuând să dezvoltăm servicii relevante, aliniate la nevoile pieței.
Oamenii au început să înțeleagă din ce în ce mai bine beneficiile închirierii de mașini pe termen lung, cât și pe termen scurt. Autonom se diferențiază prin servicii predictibile și transparente, cum ar fi leasingul operațional cu costuri fixe, o soluție deosebit de valoroasă într-un context economic marcat de inflație”, a transmis pentru FoodBiz Valentin Coca, Director național de vânzări Autonom Lease.
Autonom gestionează o flotă de peste 15.000 de vehicule.






