Ursus Breweries, membră a SAB Miller, a înregistrat o creştere solidă de 13% a volumului de vînzări în primele şase luni ale anului financiar curent, adică în perioada aprilie-septembrie 2006. "Anul acesta investim 30 de milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie din fabricile noastre până la nivelul de 4 milioane de hectolitri de bere. Aceste investiţii vor crea platforma pentru creşterea noastră viitoare precum şi pentru realizarea viziunii noatre de a deveni una dintre cele mai admirate companii, nu numai din industria berii, ci şi din România”, a declarat preşedintele Ursus Breweries, Dieter Schulze.
Cea mai bună performanţă a fost înregistrată de mărcile Timişoreana şi Ciucaş, se arată în comunicatul emis joi de companie.
Marca Timişoreana şi-a continuat performanţa puternică o dată cu lansarea noului ambalaj PET şi se menţine marca cu cea mai rapidă creştere de pe segmentul mainstream, cu o rată de creştere de peste 40%. Marca Ciucaş a înregistrat o creştere de peste 20% şi şi-a păstrat poziţia a doua pe segmentul economic.
Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este al doilea mare producător de bere de pe piaţa românească. Compania deţine în acest moment 4 fabrici de bere şi peste 1.300 de angajaţi. URSUS Breweries îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Buzău, Braşov şi Tunari.



