Din totalul vânzărilor de 620 de unităţi, înregistrate în primul trimestru al acestui an, 77,41% au fost ale mărcii BMW, cu 569 de unităţi, în timp ce 22,58% din maşinile vândute au fost marca Mini (51 de unităţi).
Pentru marca BMW a fost înregistrată o creştere a vânzărilor de 67,55% în primul trimestru al acestui an (569 unităţi), faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost vândute 336 de maşini. BMW a comercializat în luna ianuarie 185 de unităţi, în februarie 186, iar în luna martie a acestui an, 198 de maşini.
Cel mai bine vândut model BMW în primul trimestru din 2008 a fost X5, cu 239 de unităţi, urmat de Seria 3, cu 156 de maşini comercializate şi modelul X3, cu 72 de unităţi vândute.
Cel mai puţin vândut model BMW a fost Z4, cu doar trei unităţi comercializate în primul trimestru al acestui an, vânzări urmate îndeaproape de Seria 7, cu 5 unităţi comercializate în aceeaşi perioadă de timp.
Celelalte modele, aparţinând seriilor 1, 5 şi 6, au înregistrat împreună un volum de 94 de unităţi comercializate în primele trei luni ale acestui an.
Marca Mini a înregistrat o creştere de 45,71% a vânzărilor în primul trimestru al acestui an, cu 51 de unităţi, faţă de 35 de maşini comercializate în aceeaşi perioadă a anului 2007.
Cele mai multe automobile Mini vândute aparţin modelului Cooper (34 unităţi), în timp ce restul vânzărilor (17 unităţi) au aparţinut modelului One.
Potrivit BMW Group România, în anul 2008 se estimează comercializarea unui număr de aproximativ 3.000 din autovehiculele, iar dintre acestea, circa 2.000 vor fi echipate cu sistemul EfficientDynamics. Acesta este un pachet de tehnologii prin care se urmăreşte reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de noxe, alături de îmbunătăţirea comportamentului dinamic al automobilului.
Sursa: NewsIn
Vânzările BMW Group au crescut cu 67,11% în primul trimestru din 2008
Publicat la 15.04.2008, 08:17:10
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
