Vânzările Carrefour în România au crescut în primul semestru cu 40,3%
Publicat la 29.08.2008, 07:57:22
Profitul retailerului Carrefour a crescut în primele şase luni din acest an cu 1,2%, de la 741 de milioane de euro la 750 de milioane. Conducerea companiei a precizat că rezultatul a fost afectat de dublarea câştigurilor atribuite acţionarilor minoritari după vânzarea companiei Merter din Turcia. Potrivit rezultatelor financiare publicate de Carrefour, profitul care a revenit acţionarilor minoritari a crescut cu 122%, de la 71 milioane de euro la 151 milioane.
Totodată, costurile financiare au urcat cu 12,7% la 279 milioane de euro, reflectând creşterea datoriei grupului francez la peste 10 miliarde de euro ca urmare a achiziţiilor desfăşurate în 2007, răscumpărării acţiunilor şi creşterii dobânzilor de referinţă. La creşterea profitului a contribuit atât integrarea, pentru prima dată într-un raport semestrial, a rezultatelor MAF Hypermarkets, companie parteneră Carrefour în Orientul Mijlociu, cât şi o scădere uşoară a taxelor.
Pe piaţa din România, expansiunea a compensat efectele negative ale variaţiilor de curs valutar. Carrefour este lider pe formatul de hipermarket din ţara noastră şi deţine 35 de magazine, dintre care 14 hipermarketuri şi 21 supermarketuri. Anul trecut, a realizat o cifră de afaceri de 866 milioane de euro, mai mare cu peste 42% faţă de 2006. În acest an, Carrefour se aşteaptă să depăşească pragul de un miliard de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
