Vânzările de apartamente în stadiul de proiect au scăzut în Bucureşti la 65-70% în acest an, de la aproximativ 90-95% anul trecut, se arată într-un comunicat de presă emis duminică de agenţia imobiliară RE/MAX.
"Vânzările de locuinţe noi au avut un trend descrescător în acest an, chiar şi rate cu 30% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în funcţie de proiect. Marile proiecte doresc în continuare vânzarea la planşă, dar au început să nu o mai poată face. În Bucureşti, de exemplu, ponderea apartamentelor vândute în stadiul de proiect a scăzut la cca 65-70% în acest an, de la aproximativ 90-95% anul trecut", potrivit lui Andrei Marinescu, Broker/Owner RE/MAX Magnum, agenţie care aparţine reţelei Re/Max.
Potrivit comunicatului, în perioada 2005-2007, majoritatea apartamentelor din ansamblurile rezidenţiale s-au vândut în stadiul de proiect, dezvoltatorii lansând lucrările de construcţie doar după ce atingeau un procent ridicat de vânzare. Multe dintre proiectele de mari dimensiuni lansate în anii trecuţi au vândut primele stadii încă din faza de proiect, însă, în acest an, deşi preţurile nu au înregistrat evoluţii similare celor ale apartamentelor vechi, dinamica vânzării apartamentelor noi a încetinit, ca şi în cazul imobilelor vechi.
Sursa: NewsIn
Vânzările de apartamente în stadiul de proiect au scăzut în Bucureşti la 65-70%, în 2008
Publicat la 21.09.2008, 14:55:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Curs valutar: cine îl stabilește și de ce fluctuează

Actualitate
Primele trenuri private noi intră în circulație pe ruta București–Brașov. Pot atinge 200 km/h!

Actualitate
Șoferii români pot susține examenul pentru TIR în limba română, în Germania! Ce se schimbă din 18 august 2026

Actualitate
Sindicaliștii de la metrou spun că luna viitoare se va opri circulația trenurilor

Actualitate
