'Pentru a răspunde cerinţelor consumatorilor privind produsele devenite deja tradiţionale pentru 1 Mai, estimăm vânzări în zilele care urmează de la fiecare procesator de mici în parte care pot ajunge la 30 şi 100 de tone. Pe ansamblu, se estimează comercializarea a 1.200 -1.500 tone de mici, poate şi mai mult, dacă vremea va fi prielnică pentru activităţile în aer liber. Pentru unii procesatori, în aceste zile creşterea producţiei poate atinge 30% din producţia de mici dintr-o lună obişnuită. Dacă ne gândim că micul are, în medie, 40 de grame, se poate ajunge la un număr impresionant, respectiv în jurul cifrei de 30 de milioane de mici numai în minivacanţa de 1 mai', a declarat pentru AGERPRES Dana Tănase, director executiv la Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).
De asemenea, reprezentantul procesatorilor afirmă că micii tradiţionali româneşti iau şi calea exportului, într-un procent de 5 - 10% din producţie, mai ales în Italia sau Spania, unde sunt comunităţi de români.
În acest context, Asociaţia Română a Cărnii /ARC/ intenţionează să demareze procedurile pentru obţinerea protecţiei europene pentru micul tradiţional românesc, un produs care a dobândit, deja, notorietate şi pe piaţa europeană.
'În urma discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind înregistrarea produselor româneşti în sistemele de calitate la nivel european, care asigură păstrarea tradiţiilor şi conferă produselor valoare adăugată, am identificat o serie de produse din carne al căror caracter tradiţional poate fi demonstrat prin reţete vechi de 30 ani şi care ar putea fi înregistrate ca specialităţi tradiţionale garantate (STG). Dintre acestea, putem enumera: micii, cârnaţii cabanoşi, cotletul haiducesc, dar şi diverse sortimente de salamuri. Urmează ca în perioada următoare să evaluăm care sunt sortimentele cu impact asupra consumatorului, care pot aduce plus valoare procesatorilor şi să începem procedura de înregistrare', a subliniat Dana Tănase.



