Profitul operaţional (EBIT) a crescut cu 73.0 procente, de la 290 milioane euro la 501 milioane euro. Rezultatul a fost determinat, în primul rând, de creşterea semnificativă a câştigurilor diviziei Adezivi Tehnologii. Profitul operaţional ajustat a crescut cu 27.0 procente, de la 407 milioane euro la 517 milioane euro.
“În cel de al treilea trimestru, am reuşit să depăşim performanţele foarte bune din trimestrele precedente. Acesta este primul trimestru în care reuşim să realizăm un EBIT margin ajustat de 13 procente,” declară Kasper Rorsted, Preşedinte Henkel Management Board. “Ţin să subliniez faptul că toate regiunile şi toate diviziile şi-au adus contribuţia la acest succes, în pofida contextului dificil. Motoarele creşterii au fost, şi de această dată, mărcile noastre puternice şi inovaţiile. În plus, adaptarea structurii costurilor şi progresele înregistrate în atingerea obiectivelor noastre strategice au contribuit din plin la această extraordinară performanţă.”
Vânzările Henkel au crescut cu 13,7% în T3 din 2010
Publicat la 10.11.2010, 09:55:52
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
